Cadou - cutie lucrata manual

      De cata vreme nu am mai postat ceva legat de cutii pictate sau lucrate manual, nici nu mai stiu. Am rasfoit folderele si pozele si am descoperit ca inca sunt modele pe care nu le-ati vazut sau le-ati vazut in alta forma de prezentare pentru ca anumite persoane mi-au cerut exclusiv reproducerea pe cat e posibil a unui model deja existent.
      Partea de tehnica deja o stiti. Daca nu, reamintesc postari mai vechi pentru a nu relua inca o data ceea ce deja am prezentat.
            Tehnica decupajului : asa mai in gluma sau mai in serios
            Materialele folosite de obicei sunt aceleasi.

      ***

Pe vremea cand inca norii se pictau cu mana si copacii rasareau dimineata fara ca nimeni sa ii fi plantat, traia un tanar plin de sine si dornic de aventuri. Dimineata aceea era a lui, lumea ii era la picioare si natura era slujnica lui. Dimineata aceea era ca oricare alta pentru el. Dar oare cine stie in care din dimineti ti se va schimba destinul? Vieti de oameni, umbre nepasatoare lui se perindau prin fata lui, orele treceau si totul parea ca in fiecare zi. Numai ca odata cu rasaritul soarelui, o teama necunoscuta il cuprinse. Nimeni nu il cunostea, nimeni nu stia cat de extraordinar este el...iar soarele, acel nimic care apare in fiecare zi la orizont, e cunoscut si stimat de toti. Imposibil; ceva trebuia facut. Si-a luat sulita si a iesit la vanatoare. S-a catarat pe coline - rotocoale mai inalte de pamant incercand sa ajunga macar o raza a soarelui si sa o doboare. A strabatut pustiuri de nisip, a inceput sa vaneze aerul, soarele nu putea sa il ajunga ori cat de mult ar fi incercat. A venit seara acasa istovit si dezamagit...Ce avea sa se intample cu el - cum va putea el sa ajunga la fel de cunoscut ca soarele? A facut a doua zi la fel, si asa pana ce a ajuns la batranete... In toamna vietii, intr-o seara, istovit de cautari ajunse la final. Era cunoscut de toti...pentru nebunia lui, pentru cautarile lui, pentru ratacirea lui. Acel "plin de sine" s-a risipit ca nisipul in fata vantului furios si a ramas doar aventura traita si dezamagirea. Avea oare sa mai traiasca ziua de maine? Si-a luat sulita si a iesit pentru ultima data sa rapuna soarele pe care nicioadata  nu a putut sa il atinga. Soarele isi rasfira razele in caldura serii, asteptand sa ii vina randul sa se odihneasca; obosise sa vada omul alergand in zadar in loc sa isi traiasca viata si sa vaneze cele necesare gurii. Uitandu-se la soare, o raza il lovise ca o sageata in clarul ochilor si omul orbi pentru cateva clipe. In intunericul sau, el incepu sa vada cat de efemer era totul in jurul sau, cat de frumoasa era viata, cat de mult iubea de fapt sa fie printre oameni, cat de mult ura slaba lui statornicie. Era intuneric si vroia sa vada iar lumina, sa vada soarele, sa se bucure de tot ce il inconjoara. Nu mai dorea nimic decat sa traiasca...Soarele isi retrase si ultima raza si lumina ii reveni. Era el, un batran plin de aminitiri si dornic sa mai aiba zile sa se bucure de viata. Vieti de oameni, siluete cunoscute lui se perindau prin fata lui, orele treceau si totul parea ca in fiecare zi, doar ca acum intelese. El era parte a lumii, parte a naturii, nu invers.

      Din poveste in poveste a iesit o lucrare daruita cu mult drag unei prietene pe care o apreciez enorm. Iar aceasta lucrare e o cutie lucrata in tehnica servetelului.

Va doresc inspiratie si timp - sa il folositi cu incredere si discernamant ca inapoi nu se mai intoarce.

cu drag,

^. ^ Anca M